Alexandru Macedon

450px-Alexandermosaic

 

Alexandru cel Mare (în greacă Μέγας Αλέξανδρος, Megas Alexandros, n. 20 iulie 356 î.Hr. – d. 10 iunie 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru a contribuit substanțial la răspândirea culturii elene în întreaga lume.

Fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a născut în anul 356 î.Hr., chiar în aceeași noapte când Templul lui Artemisdin Efes a fost incendiat. Tatăl său, care avea multe soții și care își neglija nevasta, i-a oferit fiului său, de-a lungul copilăriei o educație spartană, fiind foarte sever. Se spune că l-a aruncat în mijlocul unui grup de lei[1]. Zilnic, Alexandru se antrena din greu, să lupte si să comande soldați, îndeplinind îndatoriri militare stricte. Datorită acestui mod de viață, a deprins tradițiile militare, dezvoltându-și o constituție robustă.

Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era grecoaică din Epir. După istorici, ea a fost o femeie aprigă, extrem de neconvențională, cu ambiții dinastice foarte puternice și cu interese oculte, crezând în „viața viitoare” și farmece. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea avea 20 de ani, iar el 28. Dar, foarte curând, după conceperea lui Alexandru, el a început să se sperie de propria lui soție, pe care a surprins-o odată dormind cu șerpi în pat. Oracolul i-a prezis lui Filip că ochiul cu care s-a uitat prin gaura cheii ca să-și vadă pe ascuns nevasta îi va fi scos în viitor. Ceea ce s-a și întamplat, în cursul unei lupte.

Când Alexandru a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II-lea al Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lânga educația spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof al antichității, Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste cunoaștințe din domeniul filozofieiastronomieimatematicii, artei, biologieigeografieiși politicii.

Se povestește că micul prinț a reușit să îmblânzească un armăsar cu coama neagră, de proveniență grecească, vândut regelui de către un comerciant, pe care nu l-au putut călări nici cei mai puternici generali din armata lui Filip și nici regele însuși. Alexandru a exclamat: „Ce cal pierd (ei, suita lui Filip). Și numai pentru că ei nu știu să se poarte cu un cal”. Alexandru i-a cerut voie tatălui său să tragă de frâiele calului și descoperise frica calului față de umbra sa. L-a întors cu fața spre soare și l-a putut încăleca. De atunci, acest armăsar a devenit calul lui Alexandru, pe care l-a numit Bucefal („cap de bou”). Filip, tatăl lui Alexandru l-a cumpărat în 343 î.Hr. pentru o sumă echivalentă acum cu 20.000 lire sterline, iar în acel moment era atât de sălbatic încât nimeni nu-l putea încăleca. Descris ca provenind din cea mai bună linie de creștere thesaliană, Bucefal avea roba neagră și o stea albă în frunte și era mai mare în comparație cu ceilalți contemporani ai săi. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un ochi albastru.

Confom istoricilor, Alexandru era un băiat deosebit, având o frumusețe aproape feminină, și fiind exact opusul tatălui său Filip, care era o „brută care bea de stingea și era dur cu toți cei din jurul său”. Alexandru avea trăsături delicate; toate reprezentările lui rămase până astăzi confirmă acest lucru. De la o vârsta fragedă, a dezvoltat o relație homosexuală cu Hefestion.

Tânărul rege a început de foarte devreme să-și construiască, în mod conștient, imaginea de nou Ahile: frumusețea, îndrăzneala, inteligența eroului se regăseau în el peste secolele care îl despărțeau de Războiul Troian. Pentru a-și consolida puterea, Alexandru și-a construit o ascendență divină (dar neadevărată) și s-a dat drept urmaș după mamă al lui Heracle. În anul 334 î.Hr., după ce a trecut podul Heles la Troia, primul act politic întreprins de Alexandru cel Mare a fost ceremonia de la mormintele lui Ahile și Patrocle.

Mama lui, Olimpia, a corespondat cu fiul ei în mod regulat in timpul campaniilor și îi scria că tatăl său nu a fost Filip, ciZeus.

Potrivit tradiției, Alexandru a fost prieten și cu filosoful Diogene din Sinope, cinicul. Vizitat de către Alexandru în „vila-butoi” unde locuia și întrebat: „Eu, Alexandru, împărat al lumii, ce pot să-ți dau?”, a dat un răspuns memorabil: „Nu poți tu să-mi dai ceea ce îmi iei: dă-te la o parte din lumina soarelui!” Plin de admirație, eroul ar fi zis: „Dacă n-aș fi fost Alexandru, adică un tânăr condamnat să cucerească lumea, aș fi vrut să fiu Diogene, un om liber”.

În ceea ce privește aspectul lui Alexandru, mulți istorici cred, pe baza picturilor antice, sculpturi și documente, că el a fost foarte frumos. Mulți îl descriu că avea părul lung, blond, ajungând până la gât, un nas drept, o frunte proeminentă, bărbie scurtă, fără barbă și o privire intensă. „Buzele sale au fost caracteristice unui nobil, părul cârlionțat a crescut într-un vârf pe frunte, pielea lui era netedă și ușor colorată”. Este clar, totuși, cât de înalt a fost de fapt, dar se pare că există un consens printre istorici că în realitate a fost destul de scund, dar bine proporționat. Alexandru avea o constituție robustă,un trup fizic bine dezvoltat (care atestă că era asemeni macedonenilor și grecilor). Trăsăturile sale faciale erau însă feminine. Avea ochii mari, un nas neobișnuit de mare și alungit, păr cârlionțat, culoarea părului său era șaten deschis, iar pielea era de culoare măslinie. Nu era blond, iar părul său a fost inițial șaten, dar s-a albit în urma campaniilor militare care l-au epuizat, în cele din urmă devenind de culoarea coamei de leu. În ceea ce privește culoarea ochilor lui Alexandru, istoricul grec Arrian l-a descris ca fiind „un comandant puternic, frumos, cu un ochi căprui închis ca noaptea și unul albastru ca cerul”, din aceasta rezultând că ar fi suferit de heterocromie.

Alte surse spun că avea pielea incredibil de albă, plete extraordinar de bogate și de roșii, ochi de culori diferite, unul albastru și celălalt negru, o statură mai mică față de medie, care îl face să pară întotdeauna un copil, dinți ascuțiți, ca de șarpe; din trupul și din gura sa emana un parfum îmbătător.

În anul 340 î.Hr. regele Filip al II-lea îi ceru fiului său, pe atunci în vârstă de 16 ani, să-l însoțească la asediul din Perinth(Perinthus, azi Marmaraereğlisi, Turcia), pentru a-l învăța arta și problemele războiului, ca și meseria de soldat. Apoi îl trimise în Macedonia; deținând funcția de regent, Alexandru are sarcina de a menține loialitatea poporului în aceste momente de cumpănă pentru rege. Înconjurat de consilieri experimentați precum Antipater, învață modul de funcționare a statului și se pregătește pentru a conduce o națiune.

Tânărul regent primește mai întâi la Pella, Macedonia, o solie a perșilor, care doreau să rezolve în mod pacifist problemacoloniilor grecești din Perinth și Byzantion.

Când moesii, triburi de traci ce trăiau în valea superioară a râului Strimon (astăzi Struma, pe teritoriul actual al Bulgariei), se revoltă, Alexandru decide să pornească într-o expediție de pedepsire a răzvrătiților. Aceasta a luat sfârșit în anul 339 î.Hr., prin cucerirea și distrugerea principalului oraș al moesilor, prin vinderea ca sclavi a conducătorilor barbari și prin instalarea unei garnizoane într-un post colonial numit Alexandria sau Alexandropolis (undeva între orașele Strake Dimitrovși Sofia din Bulgaria de astăzi). Această expediție l-a transformat pe tânărul regent într-un războinic experimentat și un idol pentru oamenii săi.

Puțin mai târziu Alexandru îl întâlnește pe tatăl său în nord, pentru a-l escorta la revenirea din Sciția. Pe drumul de întoarcere, traversând ținuturile moesilor, coloana macedoneană cade într-o ambuscadă pusă la cale de clanurile nesupuse, iar calul lui Filip al II-lea piere răpus de o lance care îl va răni și pe rege. Alexandru sare în ajutorul tatălui său și îl salvează. Întoarcerea la Pella este triumfală. Alexandru reprezintă acum noua speranță a poporului.

În anul 338 î.Hr. Alexandru ia parte la Bătălia de la Cheroneea, în care regele Filip al II-lea a învins alianța dintre Atena șiTeba, instaurând astfel hegemonia regatului macedonean asupra întregii Grecii. Alexandru a comandat aripa stângă a armatei macedonene, având un rol hotărâtor în victoria finală.

În 337 î.Hr., Filip s-a căsătorit cu o femeie nobilă, Cleopatra, nepoata generalului Attalus și care și-a schimbat numele în Eurydice. Căsătoria a cauzat tensiuni mari între Filip, Olimpia și Alexander. Olimpia a plecat în exil în Epir, fiind considerată o „soție necredincioasă și barbară”, crezând în idealurile divine ale fiului ei ca fiind fiul lui Zeus. Aceasta a plecat împreună cu fiul ei, Alexandru, la fratele ei, Alexandru I al Epirului, care și el, la rândul lui, se certase cu tatăl său. Filip, care îl renegase pe Alexandru ca fiu și moștenitor, l-a numit în schimb moștenitor pe fiul lui Eurydice, căruia i-a pus numele primului rege al Macedoniei, Caranus. Potrivit unei legende, în timpul nunții, Alexandru a intrat în conflict cu Attalus, tatăl lui Eurydice care i-a insultat „descendența”. Alexandru a sărit să-l ucidă pe Attalus, iar Filip a intervenit, însă s-a prăbușit, fiind beat. Alexandru s-a îndreptat spre mulțimea de invitați și le-a spus: „acest om are pretenția să cucerească Asia, dar nu poate nici să se mute de la un scaun la altul”. De atunci, relația dintre Filip și Alexandru s-a răcit.

În anul 336 î.Hr., Filip a declarat „Război de pedepsire” Imperiului Persan și a trimis o armată în Asia Mica. A cimentat legăturile sale cu Alexandru I al Epirului, oferindu-i mâna fiicei lui Cleopatra, fapt care a condus la izolarea soției sale, Olimpia, care nu a mai putut conta pe sprijinul fratelui ei. Dar în acelasi an, când Alexandru se întoarse din exil,Filip al II-lea a fost asasinat la Aegae, într-un amfiteatru, de către Pausanias, căpitanul gărzii sale. Înainte să fie asasinat, chiar el a refuzat să fie însoțit de gardă la intrarea în amfiteatru. Alexandru a fost proclamat rege al Macedoniei de către armata macedoneană și principalii nobili macedoneni. În acel moment avea vârsta de numai 20 de ani. Se zvonește că asasinarea lui Filip a fost planificată de soția sa, Olimpia care avea interesul ca fiul ei, Alexandru să fie încoronat rege. Olimpia a ordonat mai târziu uciderea lui Eurydice și fiului ei nelegitim, născut după căsătoria lui Filip, în scopul de a asigura poziția lui Alexandru ca rege al Macedoniei. După uciderea celor doi copii ai săi, Caranus și Europa, Eurydice a fost forțată de Olympia să se sinucidă, iar Attalus a fost executat.

Odată ajuns în Tars, Alexandru îl cucerește, după care cade grav bolnav; unii spun că din cauza oboselii, alții că pricina ar fi fost baia în apa rece ca gheața a râului Cidnus. Situația este cu atât mai gravă cu cât regele Spartei încercă o revoltă, aliindu-se cu perșii. Cu toate acestea, Alexandru se mobilizează și, ajutat de locul propice al bătăliei, dar și de abilitatea sa de a-și ordona și conduce trupele în luptă, reușește să pună pe fugă imensa armată de 600.000 de oameni pe care perșii o strânseseră pe câmpia de la Issos. Darius fuge, lăsându-și în mâinile învingătorului mama, soția, fiicele și o pradă de război imensă și se retrage dincolo de Eufrat.

Se spune că Alexandru nu a profitat niciodată de poziția sa de învingător și a tratat prizonierele cu toată considerația cuvenită rangului lor.

Bătălia de la Issos a avut mai multe puncte decisive. Alexandru, cu o armată experimentată și compactă, a întâlnit o armată dezorganizată formată din soldați din mai multe țări. Bătălia decisivă s-a dat la Issos. Aici, oastea lui Alexandru a întâlnit armata persană într-un câmp deschis. Darius a atacat primul aruncând, în prima faza a luptei, cavaleria. Alexandru a așteptat pe loc prima inițiativă a lui Darius al III-lea, așteptând cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins în două lăsând cavaleria să intre pintre ei și, prizând-o ca într-un clește, a distrus-o (vreo 80.000 de soldați). Apoi Alexandru a lansat un atac puternic în flancul armatei persane. Perșii pierzând grosul armatei lor (cavaleria) au început să dezerteze, lăsându-l pe Darius singur.

Bătălia a avut loc în condițiile în care Alexandru Macedon pornise o campanie de cucerire a Imperiului Persan. După Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr. el a cucerit coasta estică a Mării Mediterane și Egiptul. După aceste cuceriri a avansat prin Siria spre inima Imperiului Persan. Alexandru a traversat apoi fluviile Tigru și Eufrat fără nici un fel de opoziție. Darius era ocupat în tot acest timp cu pregătirea unei mari armate formată din soldați din toate colțurile imperiului. El a plănuit să se folosească de număr pentru a-l zdrobi pe Alexandru, unii istorici contemporani evenimentului vorbind de o armată de peste 100.000 de soldați. De asemenea Darius a ales un teren plat pentru bătălie, pentru a se putea folosi de această superioritate numerică și pentru a-i limita lui Alexandru alegerile tactice. Locul ales a fost astfel câmpia Gaugamela din Irakul de astăzi (istoricul grec Plutarh se referă la această câmpie ca la”adăpostul cămilei”). Această locație se află la est de orașul actual Mosul.

Alexandru și-a așezat tabăra pe malul râului Bulemus și a înaintat împreună cu oamenii săi, transportând doar echipamentele și proviziile pentru câteva zile. Macedonenii au ajuns la Gaugamela în după amiaza zilei de 30 septembrie. Alexandru a dorit inițial să îi atace pe perși imediat după ce au ajuns, dar generali s-au opus. De asemenea, generalii lui Alexandru au propus un atac de noapte, pentru a diminua avantajul numărului. Alexandru nu a accepta, motivând că aceasta ar fi o victorie furată. În aceste condiții macedonenii s-au odihnit în noaptea dinaintea luptei, în timp ce perșii temându-se de un atac de noapte au rămas în veghe. Chiar în noaptea dinaintea bătăliei avusese loc o eclipsă lunară, considerată de greci un semn de rău augur. Alexandru a spus că pentru perși va fi de rău augur, căci „luna persană va fi umbrită de soarele macedonean” (simbolul Macedoniei fiind soarele).

Darius i-a propus lui Alexandru un tratat prin care îi oferea mâna fiicei sale și o mare parte din imperiu, până la Eufrat, dacă se retrage. Parmenion, unul din generalii lui Alexandru, a spus: „dacă aș fi Alexandru, aș accepta tratatul și aș încheia războiul”. Alexandru i-a răspuns: „asta aș face și eu, dacă aș fi Parmenion”. A doua zi,soldații erau cuprinși de teamă căci erau depășiți numeric. Alexandru dormise până târziu cu Iliada lângă el. Când a fost trezit, el a anunțat că bătălia este deja câștigată.

Unele estimări actuale estimează că numărul soldaților lui Darius III nu era mai ridicat de 50.000, pentru că era foarte greu de condus și de organizat o armată mai mare de 50.000 de soldați. Oricum este posibil ca armata persană să aibă în jur de 100.000 de soldați. Hans Delbruck estimează numărul călăreților perși la 12.000. Alte estimări vorbesc despre o armată de 91.000 de soldați. Welman estimează mărimea totală a armatei ca fiind de 90.000. Delbrück (1978) estimează că armata persană avea doar 52.000 de soldați. Engels (1920) și Green (1990) estimează că armata totală a armatei lui Darius la Gaugamela nu putea fi mai mare de 100.000 de soldați.

Alexandru a condus în această bătălie o armată formată din soldați proveniți din Regatul Macedoniei, aliații din Tracia și Liga Corintică, această forță având conform lui Arrian, cel mai de încredere istoric care a scris despre Alexandru, 7.000 de călăreți și 40.000 de pedestrași. Conform lui Arrian, armata lui Darius avea 40.000 de călăreți și 1.000.000 de pedestrași; Diodor din Sicilia vorbește despre 200.000 de călăreți și 800.000 de pedestrași; Plutarh amintește de o armată de 1.000.000 de soldați (împreună cu forțele indisponibile), deși în conformitate cu istoricul Curtius Rufus această forță avea 45.000 de călăreți și 200.000 de pedestrași. Mai mult, conform lui Arrian, Diodor și Curtius, Darius avea și 200 de care de luptă scitice, iar Arrian menționează 15 elefanți de luptă. Între pedestrași care formau armata lui Darius se aflau și 2.000 de mercenari greci.

Darius avea după toate sursele o mare superioritate numerică, dar majoritatea trupelor pe care le avea erau de o calitate mai slabă, decât trupele lui Alexandru. Falanga lui Alexandru era echipată cu sulițe de șase metri, numite sarissa. Pedestrașii persani erau slab antrenați și echipați în comparație cu falanga lui Alexandru și hopliți. Singura infanterie bine antrenată și echipată a lui Darius era formată din cei 10.000 de hopliți greci și din garda lui personală, cei 10.000 de nemuritori. Mercenarii greci erau dotați cu un scut greu și cu o suliță care nu era lungă însă, decât de trei metri, iar sulițele nemuritorilor nu aveau mai mult de doi metri. Alte trupe bine înarmate erau cele provenite din Armenia, acestea fiind înarmate asemănător cu grecii. Restul trupelor erau mult mai ușor înarmate; armamentul specific Imperiului Persan fiind în general arcul.

Încă din seara dinaintea luptei armata persană se afla deja pe viitorul câmp de luptă. Darius a recrutat cele mai bune trupe de cavalerie din satrapiile estice și din rândul triburilor scitice aliate. De asemenea Darius a desfășurat și cele 300 de care de luptă scitice, pe care le-a așezat în fața celorlalte trupe. De asemenea el a așezat și cei 15 elefanți, împreună de care de luptă din India, dar acestea au avut un rol minor în luptă. Înainte de luptă, Darius a ordonat să fie curățate tufișurile și vegetația pentru a ușura înaintarea carelor de luptă.

Darius s-a așezat în centru, împreună cu cea mai bună infanterie a sa, care prin tradiție se aflau alături de regele persan. În jurul lui se aflau cavaleria din Caria, mercenari greci și garda de călăreți persană. Chiar în centru a plasat pdestrași perși (nemuritorii), cavaleria indiană și arcașii din Mardian.

Pe ambele flancuri era așezată cavaleria. Bessus comanda flancul stâng, pe care se aflau cavaleria din Bactria, Dahae, Arachosia. cavaleria din Persia, din Susia, Cadusia și călăreții sciți. Carele de luptă au fost plasate în față, împreună cu un grup mic de soldați din Bactria. Pe partea dreaptă comanda o avea Mazaeus, aici aflându-se cavaleria din Syria, Media, Mesopotamia, Parthia, Sacia, Tapuria, Hyrcania, Albania Caucaziană, Sacesinia, Cappadocia, și Armenia. Cavaleria din Cappadocia și Armenia era așezată în fața altor unități de cavalerie și au condus atacul. Cavaleria din Albania Caucaziană și Sacesinia au fst trimise să înconjoare flancul macedonean.

Armata macedoneană era împărțită în două părți, partea dreaptă a armatei aflându-se sub comanda directă a lui Alexandru, iar partea stanga era condusă de către generalulParmenion. Alexandru se afla alături de camarazi. Împreună cu el se aflau paionieni și cavaleria ușoară macedoneană. Cavaleria formată din mercenari era împărțită în două grupuri, veteranii fiind plasați în partea dreaptă, iar restul cavaleriei se afla în fața arcașilor agrieni și macedoneni, care la rândul lor se aflau plasați lângă falangă. Parmenion se afla în stânga împreună cu mercenarii din Grecia și Thesalia, respectiv cavaleria din Tracia. Armata macedoneană era așezată în așa fel încât să asigure o cât mai mare libertate de mișcare, pentru flancul drept condus de Alexandru.

În centrul formației se aflau mercenarii cretani. În spatele lor se afla un grup din cavaleria thesaliană și mercenarii din Achaia. În dreptul lor se afla o altă parte din cavaleria greacă, aliată. În spatele lor era așezată falanga, într-o linie dublă. Macedoneni aveau o cavalerie depășită și de cinci ori, de cavleria persană. De asemenea armata persană era desfășurată pe o lungime foarte mare. În aceste condiții era de așteptat ca armata macedoneană să fie atacată pe flancuri de către perși. De aceea linia a doua macedoneană a primit ordin să fie pregătiți să răspundă la un atac din flanc. Linia a doua era formată mai mult din mercenari.

 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Mare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s