Stă viaţa in mâinile noastre sau nu?

Văzând că la cele mai folosite categorii conduc “Fapt divers…” şi “Ganduri care te frământa…”, tind să cred că intrebarea mea îşi va găsi raspuns. Şi ca sa pornim de undeva, îţi propun să vedem un video (are ce-i drept 15 minute, dar merită, dupa părerea mea)!

În drumul acesta sinusoidal al vieţii omului, intervin lucruri la care el nici nu se gandeşte: persoane necunoscute pe care le vede pe stradă, persoane cu care a rupt legătura şi s-a revăzut “întâmplător”, accidente, poate chiar decesul cuiva apropiat s.a.. Important mi se pare cum trăim noi fiecare moment. Plăcut sau nu, uşor sau greu, ţine de noi cum alegem să îl tratăm. Personajul acestui scurt-metraj e un exemplu că, daca am avea puţină deschidere, am putea vedea binele din jurul nostru. Sigur, e mai usor (pe moment) să ne enervam, să fim răi (e chiar de lăudat din partea anturajelor nepotrivite). Dar dacă ne mustră conştiinţa ulterior, depunem mai mult efort să îndreptăm răul decat dacă am fi ales din prima binele.

Îţi doresc să ai o zi frumoasă si să vezi lucrurile mărunte pentru care merită sa lupţi sa iţi fie ţie mai bine şi celuilalt!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s