Cine sînt eu?

 După un anume domn de la un editorial foarte renumit la nivel naţional,eu aş fi un reprezentant al “generaţiei MTV”.Recunosc că am fost jignit de această remarcă şi poate că aşa o fi,vîrsta mea îi dă dreptul lui Ovidiu Nahoi să mă claseze în rîndul celor tineri aflaţi într-un veşnic conflict cu vechile valori,cu tradiţionalismul,cu tot ce s-au identificat pînă în momentul de faţă.

Replica mea este o impertinenţă pentru că eu nu m-am confruntat cu “acele timpuri”,nu am cunoscut realitatea pe care unii au avut norocul să o trăiască din păcate pe pielea lor.Eu m-am născut în anul 1990 cînd Romînia scăpase de sub jugul manifestului “omului nou”,era pe atunci o zi cînd apărea din nou soarele pe cerul romînilor şi am fost crescut în puf fără să ştiu de griji,de nevoi,de cozile de la pîine şi carne,de poezii şi bancuri mai mult sau mai puţin patriotice,nu am ştiut de interogările de la Securitate şi nici de metodele lor cu năbădăi,nu am ştiut şi nici nu voi şti măcar ce înseamnă toate acestea.

Se înţelege prea bine,atitudinea mea este consecinţa faptului că pînă în clipa de faţă am huzurit şi m-am lăfăit ca un purceluş sub acoperişul părinţilor ce au muncit din greu şi m-au ţinut departe de orice suferinţă,de orice experienţă care să mă facă să văd lumea cu alţi ochi.

Nu cunosc istoria,în manualele pe care le-am avut la şcoală a fost falsificată ultima parte cu Romînia în contemporaneitate,aşa că nu ştiu preţul pe care unii l-au achitat cu vîrf şi îndesat ca eu să pot urmări în voie clipurile cu Ina,Smiley,cu Alex şi Puya de pe MTV.

Am fost manipulat vreme de cel puţin 15 ani,ba chiar mai mult,şi nu m-am gîndit niciodată pînă acum cine sînt eu.

Ironia sorţii e că nu mă aflu singur în barcă,cu mine sînt şi părinţii şi mulţi bunici care la bătrîneţe ori poate şi mai înainte şi-au uitat rolul sau misiunea ce trebuia să şi-o ducă la bun sfîrşit.

M-am întîlnit de curînd cu întrebarea:Cine sînt eu?Am învîrtit-o după Nietzsche,Foucault,Freud şi nu m-am lămurit,am fost dezamăgit deoarece am înţeles în sinea mea că sînt captivul unui sistem care a ajuns să mă construiască fără să-i fi cerut,fără să-mi fi lăsat şi mie o posibilitate de alegere.Am mers mai departe în căutarea adevărului şi am ajuns la memorialul victimelor comunismului de la Sighet,am cunoscut oameni care ştiau cine sînt şi doreau să arate şi altora unde să caute,oameni ca Ana Blandiana,Romulus Rusan,Ioan Mănucu,domnul arhitect Leahu,oameni care s-au strîns intr-o grupare numită Fundaţia Academia Civică în colaborare cu alţi oameni din Germania şi Franţa care făceau parte dintr-o grupare numită Fundaţia Konrad-Adenauer.La Sighet eu am luat cunoştinţă de suferinţa colectivă a poporului romîn,am văzut filme şi documentare,muzeul a fost foarte marcant fiind amenajat cu materiale cutremurătoare,am participat la conferinţele ţinute de istorici precum Thiery Wolton,Stėphane Curtois,domnul doctor Nicu Ioniţă şi mulţi alţii la fel de importanţi şi devotaţi dezvăluirii unui adevăr pe cît de dureros pe atît de ascuns.

Am început să pricep,să gîndesc,să trăiesc,să simt,şi am plecat de acolo cu o fărîmă de lumină de la focul din afara peşterii lui Platon, cu o fărîmă de adevăr în suflet cum m-a sfătuit domnul Basarab Nicolescu prezent şi el la ediţia a 13-a a Şcolii de Vară de la Sighet.M-am întors acasă şi m-am izbit din nou de aceeaşi realitate care mă dezgusta ,care îmi provoca silă.Sunt mai îngăduitor,deşi n-ar trebui,cu ce se întîmplă în acest sistem,am învățat deopotrivă că nu pot ţine timpul pe loc,evoluţia e firească şi se pare că sîntem călcaţi în picioare de aceasta.

Nu m-am oprit la o impresie si mi-am continuat “săpăturile”,am vrut să aflu ce s-a întîmplat la mine în localitate,cum a fost,cine a fost,ce a fost,trecutul e legat de prezent in aşteptarea viitorului:sîntem pentru că am fost şi vom fi!

În demersul meu l-am întîlnit pe consăteanul Moşanu Florin.Domnul Moşanu a văzut lumina zilei pentru prima oară în anul 1935 şi a avut răbdarea şi puterea să-mi lase din norocul lui şi mie.Mare mi-a fost mirarea la auzul celor povestite de dumnealui,multe mi-au plăcut,altele dimpotrivă, şi adevărată este zicala că cine n-are bătrîni să şi-i cumpere. Bunicul domnului Florin Moşanu a fost un om bun pe nume Ungureanu care a luptat in Primul Război Mondial. S-a întors de pe front de la Kiev pe jos pînă în Osoi împreună cu un tînăr ofiţer francez căruia îi salvase viaţa; amîndoi erau răniţi, Ungureanu – la mînă şi francezul la picior, dar sprijinindu-se unul de celălalt au ajuns în comuna Osoi teferi, unde şi-au tratat rănile. Tanarul ofiţer s-a întors in Franţa, iar familia acestuia, recunoscătoare, l-a ajutat pe Ungureanu să-şi planteze opt hectare cu vie de viţă nobilă şi să-şi facă şi un beci cu cramă pe două nivele. Domnul Ungureanu a fost mai tîrziu primar în Tomeşti, de unde s-a mutat împreună cu familia Zipenilor în Osoi. De reţinut că in acel beci domnul Ungureanu a adăpostit trei evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care au plecat din ţară la finele acestuia. Unul dintre ei s-a reîntors să-i mulţumească, dar domnul Ungureanu fusese arestat între timp, condamnat în urma unei percheziţii, unde primarul Osoiului i-a găsit în casă un glonte.

            La inchisoare a fost infectat cu hepatită de către doctor şi nu a scăpat nici la spital de Securitate, care îl păzea la uşă chiar cînd era in comă. A murit şi a fost dus în cimitirul “Eternitatea” din Iaşi, rudelor nu li s-au dat voie să-l înmormînteze în satul natal, iar securistul l-a urmat îndeaproape pînă i-au băgat sicriul în groapă. Pe atunci, domnul Florin Moşanu avea 16 ani şi a fost silit să păstreze ca amintire pe securistul ce păzea uşa salonului unde stătea bunicul său, o amintire sumbră care avea să-l schimbe pentru totdeauna.

            Domnul Florin Moşanu a urmat primele doua clase primare in Osoi, clasa a treia l-a prins in refugiu în Oltenia, clasa a patra a terminat-o înapoi în comuna Osoi. A mers apoi la liceu internat, Negruzzi de astăzi, şi dupa clasa a opta, a terminat studiile liceale la liceul Naţional. Nu a fost primit la nici o facultate pentru că uitase să noteze în autobiografia sa că avusese părinţi chiaburi, fiind repartizat la muncă în Hunedoara. Mama domnului Moşanu, fiica lui Ungureanu, a avut numeroase zile cînd nu se mai dădea jos din copaci de frică să nu o prindă comuniştii.

            Sătenii comunei Osoi au avut o reacţie contrară altor oameni de la ţară, aceştia nu au opus rezistenţă noului sistem, au cedat pămînturile, au predat şi cote, fiind foarte docili; domnul Florin Moşanu mi-a explicat că sună mult mai bine cuvîntul “docil” decît cuvîntul “laş”. Mulţi oameni de aici au fost nişte comunişti exemplari, unora partidul le-a încredinţat şi arme pe care nu se sfiau să le poarte cu ei.

            M-a uimit faptul că în comuna Osoi în perioadă interbelică funcţiona o baie turcească unde veneau bărbaţi şi femei şi făceau baie cu apă caldă datorită unei inovaţii destul de interesantă, apa provenea dintr-un cazan încălzit la foc de lemne şi era transportată prin ţevi.

            Nu mi-am imaginat vreodată că istoria poate refula anumite informaţii din conştientul vechilor generaţii în conştientul celor tinere. Clădirea acestei băi a fost transformată într-un mic atelier pentru obiectul de lucru manual de la şcoală, bineînţeles, baia turcească a fost distrusă de comunişti, ţevile, sistemul de pietre care împingea apa, cazanele au fost refolosite în alte scopuri.

            Tatăl meu, care a făcut şcoala generală în sat, mi-a povestit şi el cum făcea practică la baie , dar habar nu avea ( pînă i-am dezvăluit misterul, după ce am vorbit cu domnul Moşanu) de ce anume i se spune acelei clădiri baie cînd de fapt era atelier. La ora de lucru manual, un coleg îl anunţa: “Facem practică la baie !”.

            Am reuşit să discut cu domnul Moşanu şi despre tradiţia care a fost în sat la noi şi spre ruşinea noastră a fost uitată. Am înţeles că sătenii au fost foarte harnici cîndva, cele două familii de boieri fiind nevoiţi să meargă în alte sate după oameni să-i tocmească pentru muncă. Osoienii aveau toţi ocupaţie şi dacă terminau la ei, mergeau de ajutau un vecin ori un prieten, fiecare gospodar avea acasă mai multe găini, o vacă avea aproape majoritatea şi cel puţin un porc aveau toţi, situaţia lor financiară era stabilă şi ştiau să-şi păstreze bunurile pe care le deţineau; nu prea aveau nevoie de bani, hrana provenea din culturile agricole proprii, iar îmbrăcămintea şi-o făceau tot ei, ceea ce cumpărau era gazul de lampă. Înainte de instalarea comuniştilor la putere, se făceau hore, iarna erau şezători, la biserică exista un cor acompaniat de instrumente muzicale, la fetele de măritat mergeau flăcăii si jucau căluşul, iarna de asemenea erau benzi numeroase care jucau nunta ţărănească, si multe alte obiceiuri. “Oamenii din vremea aceea se distrau foarte bine.”, spune nostalgic şi cu părere de rău domnul Moşanu.

            Cum s-au schimbat timpurile, s-au schimbat si preocupările, dar oare s-au schimbat şi oamenii ?

            Dacă nu s-au schimbat oamenii, înseamnă că trăiesc într-o lume străină, în ţara mea printre străini, iar dacă s-au schimbat, atunci vreau să aflu cine sînt, să aflu cum trebuie scris cu ”î” din i sau cu inexistentul “î” din a cum cere şi domnul profesor Valeriu Gherghel să afle, să ştiu de ce îmi zic unii profitori şi lipitori de colonii “s’il vous plait monsieur” şi care ar trebui să fie reacţia autorităţilor noastre care au susţinut atît financiar cît şi prin legi firma producătoare de autovehicule Renault.

            Am observat ca a fost destul de greu sa scoata un brand de la noi, e mai dificil în condiţiile acestea de criză de toate felurile să vadă ce avem noi şi nu au străinii, de ce ne numim noi romîni şi ei nu? “. Pentru că avem Deltă, munte, litoral şi pe Dracula”, dar parcă nu sunt satisfăcut de această caracterizare a romînului care este incorectă, aceştia nu-mi par a fi romîni după definiţia dată, deci vreau să aflu cine sîntem noi, cine sînt eu ca cetăţean?

3 gânduri despre „Cine sînt eu?

  1. Foarte interesanta marturie. Am sa mai citest odata. Multumesc!

  2. Ma bucur ca va place,tot cu entuziasm va marturisesc ca dupa ceva timp dupa acest post nu am mai avut acces la blog in postura de activist(am fost redus la stadiul de privitor),nu ma deranjeaza prea mult,dar ar fi fost mai placut sa se precizeze ca nu sunt plictisitor si ca sunt alte motive pentru aceasta decizie.

  3. foarte frumos scris, imi place tare mult. Bravo! Ar trebui ca toata lumea sa isi dea seama cat de relevante sunt lucrurile despre care ai scris tu. Desi nu am crede, intr-un fel sau altul, sunt parte din noi si ne definesc, ca si popor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s